Toate drepturile rezervate © 2025 Mate Performanță.
Cum putem, ca bunici, să ne implicăm activ în educația și dezvoltarea nepoților noștri, ne va răspunde Domnul Profesor Flavian Georgescu în cele ce urmează.
Astăzi discutăm despre niște persoane atât de dragi nouă, persoane care pot avea un impact major în educația copiilor noștri și anume bunicii… despre cum pot ajuta aceștia în educația nepoților lor.
Dragii mei, aceasta este o temă extrem de sensibilă. Spun asta pentru că în viața fiecărei familii, există situații diferite, există probleme de altă natură, de aceea nu aș vrea să simtă nimeni că ceea ce urmează să povestim ar trebui să se întâmple cu lux de amănunte. Ba mai mult, poate că unii dintre noi nu mai au privilegiul de a avea bunicii în viață. Ceea ce vreau să punctez în ediția de azi este despre modalitatea în care bunicii pot ajuta copiii să se dezvolte, să se educe, să fie ajutați la teme, să se implice activ în educația nepoților.
Și m-am gândit la acest subiect deoarece pare o temă extrem de tabu, o temă despre care nu prea avem curaj să vorbim, însă ceea ce voi spune reflectă experiența mea de profesor în care am putut să constat cum se simte ajutorul bunicilor în evoluția elevilor mei.
Am observat cum bunicii pot da o mare mână de ajutor privind bunăstarea copiilor noștri. Trăim într-o societate în care părinții sunt toată ziua plecați la serviciu, apoi se întorc acasă seara foarte târziu și din păcate, de multe ori petrec timp doar câteva minute cu propriii lor copii. Poate doar înainte de culcare sau doar în weekenduri. În tot acest timp, copiii merg la diverse activități, uneori inutile, dar care să îi țină ocupați până când cineva îi va putea prelua. Unii școlari stau cu diverse bone, persoane care își pun amprenta asupra educației lor, mai ales atunci când aceștia se află la vârste fragede.
De aceea, prezența bunicilor poate fi extrem de utilă. Și ce frumos este atunci când copiii îi au alături și sunt ajutați la cât mai multe dintre activitățile zilnice. Bunicii ar putea fi răbdători, ar putea insufla un aer de protecție, de dragoste, iar copiii care au parte de așa ceva sunt copii fericiți. De asemenea, ținând cont de câte probleme sunt de rezolvat în fiecare zi, părinții au nevoie să fie degrevați în cât mai multe activități. Și dacă nu bunicii, atunci cine ar putea să ajute și să înțeleagă cel mai bine nevoile și urgențele familiei.
Așadar, acolo unde se poate, recomand cu multă căldură ca bunicii să se implice activ în educația nepoților lor. Să îi ia de la școală, să îi ajute la teme, să îi ducă la tot felul de activități educative… Toate acestea se vor vedea în dezvoltarea și în evoluția copiilor.
Însă, pentru ca lucrurile să funcționeze, este nevoie de o colaborare frumoasă între părinți și bunici. Spun asta pentru că de multe ori, dacă nu există disciplină și nu există o respectare clară a unor reguli astfel încât părinții și bunicii să meargă în aceeași direcție, să impună aceleași norme, să fie o echipă care să îndrume copilul către aceleași obiective, atunci mai bine renunțăm la ajutoare care mai mult strică programul copilului și creează angoase. Pentru că un lucru e cert… Copilul trebuie să fie ghidat cu aceleași principii și de către părinți și de către bunici, fie că ne place sau nu. Și cei care sunt responsabili să impună regulile și care trebuie să menegerieze, chiar și de la distanță acest proces de educare a copiilor sunt părinții. Bunicii vor merge cot la cot cu aceștia chiar dacă uneori nu le convine pentru că vremurile din prezent nu mai corespund timpurilor din trecut. Aici este nevoie de mult echilibru, de înțelegere, de armonie, de acceptare și chiar de compromisuri, cu vorba frumoasă și cu nădejdea faptului că toată familia are un singur obiectiv și anume educația armonioasă a copiilor.
În România se promovează o mentalitate despre bunici cum că viața e grea, ne place să ne plângem, să ne victimizăm, iar bunicii după ce devin pensionari sunt priviți ca fiind inutili, deși lumea are atât de multă nevoie de ei.
Observ familii tinere fără ajutor de la bunici care ar dori si ar avea mare nevoie de aceștia. Mă întristează mult astfel de situații.
Vă rog, dragi bunici, care aveți timp și disponibilitate, veniți în ajutorul nepoților voștri pentru că ei au mare nevoie de voi. Le puteți citi o poveste, îi puteți plimba în parc, le puteți găti o plăcintă bună.
Mai mult decât atât, după pensie, un om care a fost ocupat o viață întreagă, are nevoie să se simtă util în continuare… Ce poate fi mai frumos decât să fie util în creșterea noii generații.
Sursă: EducatiePrivata
În cele ce urmează Domnul Profesor Flavian Georgescu ne va prezenta cei 5 factori esențiali care influențează rezultatele școlare ale copiilor noștri.
Oare rezultatele la învățătură depind exclusiv de activitatea elevului din clasă? Ei bine, nici pe departe! Modalitatea în care un școlar își petrece timpul liber și tot ceea ce se întâmplă în afara orelor de curs își pune amprenta pe performanța școlară.
Dragii mei nu sunt doar acești 5 factori care influențează rezultatele școlare ale copiilor noștri, sunt multe aspecte, zeci, poate sute altele. Să nu credem că rezultatele bune apar dacă elevii merg la școală, stau în bancă, asista la lecții și vin acasă. Nu. Noi trebuie să avem grijă de tot ceea ce înseamnă viața lor extrașcolară și să investim în educația lor fiind mereu alături de ei.
Sursă: EducatiePrivata
De ce învățăm atâta matematică și la ce ne ajută? De ce atâtea ore de matematică pe săptămână? De ce toată lumea îndeamnă copiii și adolescenții să învețe matematică? Când ți-e lumea mai dragă și termini perioada gimnazială sau liceul, hop un examen la matematică… vrei să dai admiterea la facultate… aproape sigur nu scapi fără o evaluare la matematică. De ce oare atâta matematică?
Ei, bine, dacă acum 30 de ani, copilul trebuia să meargă la școală și punct, trebuia să învețe fără să comenteze, dacă regulile erau stricte în sensul că nu îți permiteai în fața profesorului să comentezi cum că la ce te ajută o anume materie, în ziua de astăzi lucrurile stau la polul opus. Lumea a avansat, generațiile s-au schimbat, copiii deja se nasc cu alte settinguri mentale, practic ei vin pe lume cu toată informația din univers existentă până în momentul prezent. Copiii din ziua de azi au nevoi diferite și cred că este firesc și chiar este o dovadă de inteligență să îți pui problema de ce trebuie să faci anumite lucruri. De ce trebuie să înveți? De ce trebuie să te școlești? De ce ți se impun anumite reguli în societate? Sunt toate benefice? Da… noi trebuie să le răspundem copiilor noștri la toate aceste întrebări. Este o nevoie concretă a lor. Ce să mai spunem despre faptul că de multe ori, noi, adulții, folosim expresii de genul… la ce atâta școală? La ce e nevoie de atâta carte? Trist, dar știm cu toții în ce lume trăim.
Dragii mei, nu sună de loc îmbucurător, însă… matematica de cele mai multe ori rămâne o necunoscută pentru elevi. Nu mă refer la nivel informațional, ci la ideea de ce reprezintă cu adevărat matematica. Oare această disciplină înseamnă acele formule lungi înșiruite pe table interminabile? Matematica înseamnă să știi să calculezi? Să derivezi? Să integrezi? Să aduni acele bloculețe cu numere așa numite matrice? Nu! Nu! Nu! De zece ori NU!
Matematica este un mod de a gândi, este un joc al minții, un mister care de fiecare dată vine și îți mai scoate la suprafață încă un secret al universului. Matematica este un altfel de șah mental. Din punctul meu de vedere, matematica este un alt mod de a îl descoperi pe Dumnezeu. Însă trist este că foarte puțini elevi ajung să cunoască asta. Trist este că majoritatea orelor de matematică au ca scop învățarea unor algoritmi care mai departe au că obiectiv promovabilitatea unui examen. Majoritatea elevilor învață această disciplină pentru că trebuie să ia o notă mare, pentru că urmează un test. Dar nu acesta este scopul matematicii, ci să te învețe să gândești rațional, obiectiv, să îți dezvolte anumite conexiuni neurologice. Matematică nu are legătură cu învățatul pe de rost. Este o imensă greșeală cum că tocmai la materia care există în programa școlară fix pentru a îți pune mintea în mișcare, chiar acolo unde nu își are loc ținutul minte pe de rost, ne propunem să învățăm tot algoritmi pe de rost.
Să va dau un exemplu practic. M-a întrebat un copil anul trecut de ce trebuie să integreze? De ce își petrece toată clasa a-12-a învățând la matematică să integreze? I-am spus, dragul meu… hai să ne așezăm la un ceai și să povestim. Tu ce vrei să devii când vei fi mare? Zice, știți, eu aș vrea să dețin propria mea firmă de construcții. Abia aștept să îmi văd visul cu ochii și să ridic primul bloc construit de mine. Zic, woooow, la fix s-a nimerit această discuție. Păi fii atent, dacă vrei să ridici acel bloc, nu trebuie să cumperi un teren pe care să îl construiești? Da, domnule, zice el. Bun… câți bani te va costa terenul? Păi, zice, câți mp are înmulțit cu prețul pe mp. Extraordinar, deci… prețul pe mp ți-l spune vânzătorul, dar suprafața cum o afli? Zice… păi simplu domnu lungimea ori lățimea… poftim? Ia fi atent aici, du-te lângă lacul de visa vis și uită-te la terenul acela… tu vezi ce formă are? Nici pe departe nu e un dreptunghi… nu e nici pătrățos, nici cerc perfect, are o alee pe mijloc, stai puțin… cum afli suprafață respectivă? Zice… bună întrebare… niciodată nu m-am gândit la asta… Zic, fii atent, dă-mi manualul să îți arăt ceva… aria unei suprafețe se calculează efectuând o integrală. De aceea există integrala… de aceea se învață integrala.
Zice, nu se poateee… atâtea săptămâni am integrat și m-am chinuit să țin minte pe de rost toate formulele trigonometrice și calculam pagini întregi și nu înțelegeam de ce…. dar.. ce să fac, vine bacalaureatul, știam că se dau integrale, trebuia să le învăț.
Și acum, după acest exemplu, dumneavoastră va dați seama de fapt cum ar trebui să fie logica învățării matematicii? Ordinea nu e să îi învățăm să calculeze integrale, ci mai întâi să îi învățăm de ce trebuie să învețe integrale? Să le punem pe tablă o formă ciudată și să îi întrebăm… ia ziceți, ce suprafață avem aici? Să îi antrenăm pe elevi să își pună întrebarea ce ustensilă e nevoie să apară? Cum ar trebui să funcționeze acea ustensilă? Și în consecință să le spunem… eh… iată de ce aveți nevoie că să vă rezolvați problema… și anume lecția de azi!
În felul acesta, nici profesorului nu îi va mai fi o corvoadă să încerce să îi facă pe elevi să înțeleagă lecția. Informațiile vor veni de la sine ca o nevoie pentru problema pe care elevul și-a pus-o și căreia îi caută rezolvare. Rezolvarea este lecția care urmează să fie predată.
Aceasta este ordinea normală a lucrurilor. În felul acesta îi vom câștiga pe elevi, le vom arata utilitatea și chiar frumusețea matematicii. Matematica se află în spatele oricărei discipline. Dacă vreți, îmi asum acest lucru… matematica se află și în spatele științelor umane… de ce? Pentru că matematica înseamnă un mod de a gândi!
Când te afli în fața unei situații extrem de complicate… când viața te pune să alegi în 5 minute între două opțiuni de viață și de moarte, ce faci? Cum decizi? Logic sau mergi cu capul înainte așa cum te duce vântul? Suntem în stare ca atunci când facem un pas, să prevedem următorii 5 pași care vor apărea?
A fost efectuat un studiu la Universitatea Oxford, studiu la care au participat 133 de elevi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. Din cercetare a rezultat că elevii care nu învățau matematică dezvoltau o cantitate mai puțină de acid gama-aminobutiric, acesta fiind un aminoacid esențial în dezvoltarea cognitivă cum ar fi raționamentul, învățarea și memorarea. Studiul a demonstrat că lipsa învățării matematicii afectează negativ dezvoltarea cognitivă.
Dragi elevi, dragi părinți, vârsta la care creierul nostru capacitează informații și le extrage ca o sugativă este în copilărie!!! Observați cum un copil de 10 ani învață o limbă străină în câteva luni, iar un adult se chinuie 5 ani și tot nu o învață cum trebuie? Trebuie să avem grijă de această perioadă a vieții copiilor noștri, pentru că este ireversibilă și ce sădim în ei, asta vor culege mai târziu. De multe ori viața e un șah… și acasă, și în familie, și la serviciu și în educația copiilor noștri. Și trebuie să jucăm până la capăt acest șah și să ieșim învingători. Matematica ne ajută să gândim și să fim liberi în deciziile noastre.
Sursă:
E bine sau nu să ne uităm la răspunsuri, la sfârșitul culegerii atunci când lucrăm probleme la matematică sau la o altă disciplină? La această întrebare ne va răspunde în cele ce urmează Domnul Profesor Flavian Georgescu.
Îmi aduc aminte vorbele bunicilor noștri… Maică, nu copia răspunsurile, fă-ți temele singur fără să încerci să păcălești că tu îți furi de sub căciulă!
Dragii mei, sigur că nu este în regulă să copiem temele, dar o să revin mai târziu la asta. Acum vreau să mă concentrez strict despre dacă ne ajută sau nu să citim soluțiile problemelor de la finalul culegerilor. DA! Ne ajută foarte mult! DA! DA și iarăși DA!
De ce? Păi haideți să vedem… Ne gândim la un exercițiu. Sunt două șanse… să îl rezolvăm sau nu! Dacă îl rezolvăm fără a citi soluția problemei, nu am învățat nicio informație nouă, pentru că am rezolvat-o noi, deci cu informații pe care deja le știam, iar dacă nu ne-a ieșit și nu citim soluția, iarăși nu am învățat nimic, ba chiar rămânem cu dilema cum se rezolva acea problemă?
Dragii mei, soluțiile problemelor reprezintă una dintre cele mai bune surse de învățare. Din explicațiile respective învățăm ideile de rezolvare. De cele mai multe ori învățăm tehnicile de a rezolva exerciții chiar când rezolvăm practic exercițiile. Așadar, nu este greșit să citim soluțiile de la răspunsuri, este chiar productiv. De ce credeți că în majoritatea culegerilor, mai multe pagini sunt dedicate rezolvărilor de probleme decât enunțurilor?
Însă, acum vine partea delicată! Cum și când ne uităm la soluții? Oricum și oricând? Nu! Mare atenție! Dacă nu știm să abordăm această situație, putem ajunge să ne deformăm capacitatea de concentrare! Și anume… Trebuie să știm că așa cum ne obișnuim creierul, așa va funcționa! Ne culcăm noaptea mereu pe la ora 10 timp de 6 luni? Vrem apoi sa adormim la 8 cu ușurință. De unde? La ora 10 abia ni se va face somn. Suntem obișnuiți să alergăm jumătate de oră seara în parc? Degeaba ne propunem ca în weekendul următor sa alergăm o oră, pentru că nu vom putea. Organismul a fost obișnuit să reziste 30 de minute în medie.
Eh, așa funcționează și capacitatea noastră de a ne concentra la rezolvarea problemelor. Dacă elevul se obișnuiește să citească problema și să se gândească la ea doar 3 minute și apoi să vadă soluția, ce credeți că i se va întâmpla în timpul unui test, în timpul unui examen important? Fix 3 minute se va gândi la problemă și apoi nu se va mai putea concentra. Va spune că a avut un blocaj, că știa să facă problemele, dar s-a întâmplat ceva. Dragii mei, nu este niciun blocaj, este modul în care noi ne-am antrenat mintea.
Vă rog să vă gândiți la probleme acasă atât de mult timp precum cel pe care îl aveți la dispoziție la testări, la examene sau la orice competiție! Dacă urmează un test cu 3 probleme care durează 50 de minute, încearcă să rezolvi acasă 3 probleme în 50 de minute, dacă urmează un examen național cu timp de lucru două ore, încearcă să faci acasă simulări care chiar să dureze 2 ore și abia apoi uită-te la soluții.
Doar în felul acesta reușim pe de o parte să învățăm idei noi, să deprindem tehnicile problemelor, dar să ne și antrenăm mintea pentru a putea lucra la capacitate maximă atunci când avem nevoie.
Vreau să fac o paranteză și să revin la începutul discuției. Nu este valabil în ceea ce am discutat pana acum ideea de a ne uita la soluții pentru a copia temele sau pentru a copia rezultatul de la final. Atenție, nu vorbesc despre genul de răspunsuri de la final in care este scris doar rezultatul problemei, nu și ideea. În niciun caz. Mă refer la soluțiile problemelor explicate cap coada, cu lux de amănunte, unde scopul nu trebuie să fie aflarea rezultatului final, ci modalitatea prin care se rezolva acel exercițiu.
Și încă ceva, dacă tot faceți lucrul acesta și dacă profitați de oportunitatea de a vedea o rezolvare explicită, profitați până la capăt și anume… încercați să punctați cu pixul efectiv pe soluție acel moment în care a apărut o idee care vi se pare nouă sau la care nu v-ați fi gândit, marcați momentele cheie din soluția problemei. Apoi stați și reflectați la acestea. Gândiți-vă cum și de ce trebuia să ne vină acea idee? Ce avea în spate? În felul acesta vă veți forma niște conexiuni neuronale care vă vor ajuta să puteți gândi mai ușor astfel de probleme și să le rezolvați mai rapid și mai cu ușurință data viitoare.
De multe ori, dragi elevi, aveți senzația că problemele de matematică, de fizică, de chimie, sunt limbi străine, sunt un bau bau… Vă înțeleg și aveți dreptate, dar știți de ce? Pentru ca este exact ca și cum cineva vine și îți vorbește o limbă străină, dar tu nu o cunoști, nu îi știi dicționarul, nu îi știi gramatica… Așa și cu disciplinele exacte… Să învățăm să gândim, să descoperim fenomenul din spatele fiecărei probleme, și dacă veți înțelege aceste lucruri, nu doar că veți rezolva mai cu ușurință exercițiile, dar foarte posibil va începe să vă și placă materia.
În tot acest parcurs, nouă, profesorilor, ne revine marea misiune de a îi învăța pe elevi sa gândească, nu doar sa memoreze algoritmi pe de rost.
Sursă: Educatie Privata
Cum trebuie sa învățăm pentru examene! În cele ce urmează Domnul Profesor Flavian Georgescu ne va da sfaturi utile pentru a avea cele mai bune rezultate la examene, atât pentru elevii de gimnaziu cât și pentru elevii de liceu.
Cum abordăm pregătirea pentru examenele de evaluare națională, respectiv de bacalaureat. Sunt multe lucruri comune în ceea ce privește abordarea unei astfel de probe și de aceea voi discuta despre câteva considerente extrem de importante utile atât pentru elevii de gimnaziu cât și pentru elevii de liceu.
Dragii mei, aș vrea să pornim de la ideea că aceste probe vizează întreaga materie care se parcurge pe perioada tuturor celor 4 ani de gimnaziu (în cazul evaluării naționale) și a celor 4 ani de liceu (În cazul bacalaureatului). Aceste examene nu sunt concepute nici să scoată în evidență geniile și nici să arate elevilor cât de grele sunt disciplinele respective. Aceste probe sunt concepute astfel încât dacă înveți foarte bine și constant în toți acești ani, nu ai cum să nu obții o notă foarte mare.
Eh, despre asta aș vrea să discut, despre învățarea constantă. Dragi elevi, ce vă spun acum, vă transmit cu multă căldură și doar din dorința de a vă ajuta și a vă face viața ușoară. Învățați constant, lecție de lecție, capitol de capitol. Nu lăsați să apară goluri în materie. Să nu existe tematici pe care să nu le fi înțeles și să le treceți cu vederea cu gândul că nu or fi atât de importante sau că le veți înțelege mai târziu! Știți ce o să se întâmple? Se va declanșa principiul bulgărelui de zăpadă, adică imaginați-vă că îi dați drumul unui bulgăre să cadă la deal… ce se va întâmpla cu acesta? Păi se va aduna zăpadă pe el și cu cât se va rostogoli mai mult, cu atât va deveni mai mare! Așa și cu lecțiile neînțelese! De cele mai multe ori, tematicile au legătură între ele, au continuitate, o lecție neînțeleasă la momentul potrivit va aduce de la sine multe alte lecții neînțelese și uitați așa, de la un nimic, de la câteva zile de ignoranță, putem ajunge ușor ușor în prag de examen cu multe goluri în materie, să intrăm în panică și să apelăm la diverse forme de pregătire artificială intensivă.
Deși pare ceva banal, deși pare că e o vorbă bătrânească, ce ne spuneau părinții și bunicii noștri? Învățați mereu și luați note bune! Să știți că aici stă cheia succesului vostru, în învățarea constantă, zi de zi, lecție de lecție, capitol de capitol.
Pe de altă parte, vă rog să observați că subiectele examenelor de evaluare națională și bacalaureat au un anumit tipar care se repetă an de an, sunt cumva algoritmizate astfel încât modelele oficiale care apar pe internet sau subiectele anilor anteriori să fie cu adevărat niște modele reprezentative pentru subiectele pe care le veți primi.
Așadar, aceste examene nu trebuie să reprezinte un bau bau pentru elevi. Ele trebuie să fie pur și simplu o verificare și o acreditare negru pe alb cum că elevii și-au însușit materia pe care au învățat-o la școală. Atât!
Acum, trebuie să fiu fair play și să mă gândesc și la acei mulți elevi care ajung în clasele terminale înainte cu câteva luni de examen și sunt total nepregătiți din diverse motive. Mai au ei șanse să promoveze bacalaureatul sau la evaluarea naținală? Răspuns.. DA! Sigur că e timp dacă se apucă de învățat rapid și bine să obțină totuși un rezultat satisfăcător, însă de ce să ajungeți în situații disperate și să treceți printr-un calvar de stres, când puteți să vă pregătiți terenul din timp și să vină toate lucrurile de la sine?
Legat de abordarea pregătirii acestor examene, am câteva mâhniri pe care vi le voi împărtăși în speranța că ceva se va schimba. Mă uit cu tristețe la faptul că sunt mii, zeci de mii de elevi care nu promovează evaluarea națională sau bacalaureatul. Pentru a promova doar, fără o notă mare, evaluarea națională, aceștia trebuie să răspundă la niște întrebări extrem de simple de genul 15-(3+4) sau să adune niște lungimi de segmente. Oare cum e posibil ca atâția copii să fi absolvit ani de zile de școală și să nu fie capabili de a rezolva așa ceva? Este ușor să dăm vina pe ei că nu învață. Dar oare doar asta să fie? Nu cred!
Oare nu cu toții ar trebui să ne împărțim vina acestor rezultate? Oare noi, profesorii, abordăm cum trebuie aceste probleme? Oare sistemul actual abordează cum trebuie aceste probleme? Părinții se implică în activitatea de zi cu zi a copiilor lor?
Mă uit cu tristețe la faptul că subiectele acestor examene sunt atât de algoritmice, încât mulți elevi le rezolvă fără să știe de fapt ce au rezolvat. Haideți, ca noi dascălii, să îi învățăm pe copii să gândească, să înțeleagă de ce rezolvă anumite probleme, nu doar să învețe pe de rost anumite scheme. Asta nu se numește învățat, ci robotizare, o robotizare care nu duce la nimic bun, decât la obținerea unei note mari la examene și atât. Dar oare ăsta este scopul școlii? Mă îndoiesc!
Dar, să încheiem într-o notă pozitivă și anume, haideți să fim optimiști și să ne facem cu toții treaba… elevi, părinți, profesori, sistem de învățământ. Acesta este parteneriatul despre care vorbesc atât de des și care trebuie să aibă ca și scop crearea unei societăți educate.
Sursă: EducatiePrivata
Cum alegem școala potrivită pentru copiii noștri? Aceasta este una dintre cele mai mari dileme ale părinților din ziua de astăzi la care ne va răspunde în cele ce urmează Domnul Profesor Flavian Georgescu.
Întrebările pe care le aud constant sunt: Să fie aproape de casă? Să fie școală de stat sau privată? Ce criterii anume contează în alegerea școlii?
Dragii mei, o să vă împărtășesc câteva dintre opiniile mele bazate pe propria-mi experiență, ca profesor și ca părinte. Aproape la fiecare emisiune am discutat despre vocațiile copiilor noștri, despre talentele lor, iar dacă vi se pare mult spus vocație sau talent, pentru că, să fim serioși, puțini copii își descoperă pasiunile la vârste atât de mici, să le spunem înclinații. Cum ne dăm seama ce înclinații au copiii noștri? Destul de simplu. E suficient să petrecem noi ca părinți timp cu ei astfel încât să simțim activitățile care le fac plăcere. De asemenea, este important să aflăm părerea cadrelor didactice, să observăm la ce materie învață cu ușurință și cu bucurie… aici intervine responsabilitatea noastră de părinți.
Actuala perspectivă a societății în care trăim este să ne focusăm pe talentele copiilor noștri. Acesta este principalul considerent în alegerea școlii potrivite. Au fost făcute studii și mulți psihologi specializați în parenting vorbesc despre faptul că de la un punct încolo, copiii trebuie să se focuseze pe domeniile în care ei manifestă pricepere, talent și îndemânare.
Avem suficiente școli cu profilele muzical, arte plastice, sportiv și altele unde copiii talentați în aceste domenii se pot dezvolta?
Legat de acest aspect, aș vrea să îmi exprim tristețea, dar și speranța că în România se va pune mai mult accent pe educația de calitate. Copilul tău ajunge în clasa a cincea. Este foarte talentat la muzică, la arte plastice sau începe să devină sportiv de performanță sau olimpic la matematică. Câte variante de școli potrivite, cu astfel de profiluri ai din care să poți alege? De cele mai multe ori le poți număra pe degetele de la o mână.
Concret să discutăm despre un copil foarte bun la muzică căruia să zicem că școala nu îi poate oferi ore speciale pentru nevoile lui. Ce fac părinții acestuia? Sunt nevoiți să apeleze la ore suplimentare pentru a compensa ceea ce școala nu îi oferă. Și asta utilizând propriile surse financiare. Dar dacă părinții nu își permit acest efort? Talentul acelui copil care poate să devină un geniu în meseria lui rămâne uitat și nefructificat. Astfel se pierd foarte mulți copii talentați.
Ne place să aplaudăm și să ridicăm în slăvi marii noștri sportivi, ne bucurăm pentru olimpicii României care vin cu medalii pentru țara noastră, ne mândrim cu ei. Dar haideți să îi întrebăm pe aceștia de către cine au fost susținuți? În ce măsură au fost ajutați de către școală și în ce măsură a contat susținerea de acasă? Câtă durere este în sufletele părinților copiilor talentați care nu au posibilități de a îi susține financiar?
Aud în jurul meu cazuri de elevi care nu sunt deloc susținuți în performanța lor, ba mai mult, prin atitudinea celor care ar trebui să îi susțină, aceștia simt că li se dă în cap pentru că performează într-un anumit domeniu. Noi, profesorii, ar trebui să lăsăm la o parte propriile frustrări și neîmpliniri și să susținem adevăratele valori. Să încurajăm fiecare talent al elevilor noștri, să îi lăudăm și să îi apreciem pentru fiecare lucru pe care îl fac. De multe ori, avem senzația că materia pe care noi o predăm este cea mai importantă și nimic altceva nu mai contează. Oare e corectă această atitudine? Să reflectăm și să ne punem în pielea copiilor din fața noastră.
Așadar, alegem școala copiilor noștri în primul rând luând în calcul înclinațiile lor. Nu vom duce copiii buni la matematică la un profi uman. Nu vom înscrie un copil sportiv la o clasă unde se face matematică intensiv. Copilul talentat la sport trebuie să facă sport, copilul talentat la matematică trebuie să facă matematică, copilul talentat la desen trebuie să facă artă. Dragii mei, să ținem cont de aceste aspecte pentru că dacă nu, școala poate deveni un calvar pentru elevi. Noi, părinții, suntem responsabili de alegerile făcute pentru copiii noștri.
Mă aștept acum la următoarea reacție din partea unora dintre ascultătorii noștri… Cum adică să învățăm la școală doar ce ne place? Nu este firesc ca la școală să ne dezvoltăm o cultura generală? Răspuns… Ba da! Sigur că da! La școală oricum învățăm toate disciplinele și este perfect normal, chiar obligatoriu aș putea spune, ca la școală elevul să își dezvolte o cultură generală atît de importantă pentru întreaga viață. Este chiar aberant să credem că artistul nu trebuie să știe decât actorie, că muzicianul nu trebuie decât să cânte și să nu știe nimic altceva… în niciun caz nu spun asta, ba chiar din contra, indiferent de meseria unei persoane, este extrem de important să aibă o cultură generală cât mai dezvoltată. Dar ceea ce vin și întăresc este faptul că trebuie să ne focusăm timpul și energia pe zona de interes a elevului astfel încât acesta să își poată realiza propriile obiective.
Dacă discutăm despre copiii claselor primare, într-un mare procent contează învățătorul… nu clădirea în sine. Chiar aș recomanda o școală cât mai apropiată de casă pentru a nu obosi copilul inutil în trafic. La această vârstă este important că elevul să prindă gustul de a merge la școală, să se responsabilizeze, să își creeze o rutină, să se dezvolte personal, să fie primit cu căldură de către dascăl și să deprindă comportamente adecvate în societate.
Dacă să alegem școala privată sau școala de stat? Au existat cazuri de copii care s-au mutat de la școli private la școli de stat și invers. Există multe școli de stat, dar și private foarte bune. Aici, pe lângă cele două mari criterii expuse până acum și anume înclinația copilului și distanța față de casă, trebuie să luăm în calcul calitatea educației, condițiile, siguranța, mediul în care se află copilul nostru, perspectivele pentru viitor, aspectul financiar dacă este vorba de o școala privată… toate aceste lucruri trebuie foarte bine cântărite.
Dragii mei, cunosc multe persoane care nu stau să se gândească unde își vor face studiile copiii lor. Mi se pare tristă această indiferență pentru că nu suntem conștienți de faptul că educația copiilor noștri le decide viitorul. Să creștem tinerii de azi așa cum ne dorim să avem adulțîi de mâine. Să construim un parteneriat solid între părinți, profesori și sistemul de învățământ din România!
Sursă: Educatie Privata
Rolul bunicilor în educația copiilor. Astăzi discutăm despre niște persoane atât de dragi nouă, persoane care pot avea un impact major în educația copiilor noștri și anume bunicii… despre cum pot ajuta aceștia în educația nepoților lor.
Dragii mei, aceasta este o temă extrem de sensibilă. Spun asta pentru că în viața fiecărei familii, există situații diferite, există probleme de altă natură, de aceea nu aș vrea să simtă nimeni că ceea ce urmează să povestim ar trebui să se întâmple cu lux de amănunte. Ba mai mult, poate că unii dintre noi nu mai au privilegiul de a avea bunicii în viață. Ceea ce vreau să punctez în ediția de azi este despre modalitatea în care bunicii pot ajuta copiii să se dezvolte, să se educe, să fie ajutați la teme, să se implice activ în educația nepoților.
Și m-am gândit la acest subiect deoarece pare o temă extrem de tabu, o temă despre care nu prea avem curaj să vorbim, însă ceea ce voi spune reflectă experiența mea de profesor în care am putut să constat cum se simte ajutorul bunicilor în evoluția elevilor mei.
Dragii mei, am observat cum bunicii pot da o mare mână de ajutor privind bunăstarea copiilor noștri. Trăim într-o societate în care părinții sunt toată ziua plecați la serviciu, apoi se întorc acasă seara foarte târziu și din păcate, de multe ori petrec timp doar câteva minute cu propriii lor copii. Poate doar înainte de culcare sau doar în weekenduri. În tot acest timp, copiii merg la diverse activități, uneori inutile, dar care să îi țină ocupați până când cineva îi va putea prelua. Unii școlari stau cu diverse bone, persoane care își pun amprenta asupra educației lor, mai ales atunci când aceștia se află la vârste fragede.
De aceea, prezența bunicilor poate fi extrem de utilă. Și ce frumos este atunci când copiii îi au alături și sunt ajutați la cât mai multe dintre activitățile zilnice. Bunicii ar putea fi răbdători, ar putea insufla un aer de protecție, de dragoste, iar copiii care au parte de așa ceva sunt copii fericiți. De asemenea, ținând cont de câte probleme sunt de rezolvat în fiecare zi, părinții au nevoie să fie degrevați în cât mai multe activități. Și dacă nu bunicii, atunci cine ar putea să ajute și să înțeleagă cel mai bine nevoile și urgențele familiei.
Așadar, acolo unde se poate, recomand cu multă căldură ca bunicii să se implice activ în educația nepoților lor. Să îi ia de la școală, să îi ajute la teme, să îi ducă la tot felul de activități educative… Toate acestea se vor vedea în dezvoltarea și în evoluția copiilor.
Însă, pentru ca lucrurile să funcționeze, este nevoie de o colaborare frumoasă între părinți și bunici. Spun asta pentru că de multe ori, dacă nu există disciplină și nu există o respectare clară a unor reguli astfel încât părinții și bunicii să meargă în aceeași direcție, să impună aceleași norme, să fie o echipă care să îndrume copilul către aceleași obiective, atunci mai bine renunțăm la ajutoare care mai mult strică programul copilului și creează angoase. Pentru că un lucru e cert… Copilul trebuie să fie ghidat cu aceleași principii și de către părinți și de către bunici, fie că ne place sau nu. Și cei care sunt responsabili să impună regulile și care trebuie să menegerieze, chiar și de la distanță acest proces de educare a copiilor sunt părinții. Bunicii vor merge cot la cot cu aceștia chiar dacă uneori nu le convine pentru că vremurile din prezent nu mai corespund timpurilor din trecut. Aici este nevoie de mult echilibru, de înțelegere, de armonie, de acceptare și chiar de compromisuri, cu vorba frumoasă și cu nădejdea faptului că toată familia are un singur obiectiv și anume educația armonioasă a copiilor.
În România se promovează o mentalitate despre bunici cum că viața e grea, ne place să ne plângem, să ne victimizăm, iar bunicii după ce devin pensionari sunt priviți inutili, deși lumea are atât de multă nevoie de ei.
Observ familii tinere fără ajutor de la bunici care ar dori si ar avea mare nevoie de aceștia. Mă întristează mult astfel de situații.
Vă rog, dragi bunici, care aveți timp și disponibilitate, veniți în ajutorul nepoților voștri pentru că ei au mare nevoie de voi. Le puteți citi o poveste, îi puteți plimba în parc, le puteți găti o plăcintă bună.
Mai mult decât atât, după pensie, un om care a fost ocupat o viață întreagă, are nevoie să se simtă util în continuare… Ce poate fi mai frumos decât să fie util în creșterea noii generații.
Sursă: Educatie Privata
Cum să creștem încrederea în sine a elevilor? Cine are cea mai multă influență în dezvoltarea lor? La aceste întrebări ne va răspunde Domnul Profesor Flavian Georgescu în cele de urmează.
În primul rând, haideți să stabilim de ce discutăm despre încrederea în sine și de ce este atât de importantă. Dragii mei, încrederea în noi înșine este un punct esențial în dezvoltarea noastră personală și aceasta se dobândește și se cultivă în copilărie. Din cauza lipsei încrederii în sine, viitorul adult poate alege drumuri greșite în viața lui, poate să se antreneze în relații neprielnice, în joburi care nu i se potrivesc și poate lua decizii eronate numai și numai din frică.
De aceea, îmi asum ceea ce spun și cred că școala modernă din societatea de astăzi trebuie să sufere o schimbare majoră din acest punct de vedere și să ia în calcul faptul că elevii de astăzi sunt total diferiți față de elevii de acum 20-30-40 de ani. Discutăm despre copii cu nevoi diferite, care cresc în medii diferite, într-o societate total diferită. Noi, cadrele didactice trebuie să conștientizăm acest lucru și, deși ne este foarte greu, trebuie noi să ne adaptăm nevoilor copiilor din ziua de azi. De ce? Pentru că aceștia nu au nicio vină că se află în anul 2025, pentru că ei în mod natural se află aici și acum. Pentru că ei merg la școală să fie educați în spiritul zilelor noastre.
Un copil cu o încredere în sine crescută va fi capabil să ia decizii corecte, să își asume responsabilități, să știe când a greșit și să nu dea vina pe alții pentru propriile erori, va ști să gestioneze situațiile atunci când va fi nedreptățit și nu se va lăsa manipulat. Avantajele încrederii în sine sunt atât de multe încât ore întregi am putea povesti și tot ar mai fi lucruri de trecut pe listă.
Așa cum am spus anterior, încrederea în sine se clădește în copilărie. Și cine se află alături de copii la această vârstă? Cine are cea mai multă influență în dezvoltarea lor? Familia și școala!
Eu, prin prisma meseriei de cadru didactic, vorbesc acum despre modalitatea prin care școala, prin intermediul profesorilor, poate ajuta la dezvoltarea personală a elevilor. Și vă spun punctul meu de vedere… unul dintre cele mai importante aspecte ale rutinei școlare este ca elevul să se simtă apreciat, să se simtă util și bun în ceea ce face. Dacă într-o zi copilul nu își însușește la școală, poate toate informațiile, dar a fost apreciat și vine acasă fericit spunând, mamă, tată… ia uitați ce am făcut eu, ia uitați ce m-a lăudat doamna… aceea este o zi câștigată! Aceea este o zi în care elevul a dobândit mai mult decât toată programa școlară predată.
În cele ce urmează, aș vrea să expun concret câteva trucuri, câteva metode prin care noi, dascălii, putem veni în sprijinul copiilor și le putem crește încrederea în ei. Trebuie să știm că elevii au nevoie de reușite mici și dese. Însă, aici apare o mare problemă a noastră, a adulților. Noi așteptăm de la elevi să ne arate ceva măreț pentru a-i lăuda, pentru a avea motiv să îi apreciem. Nu! Noi, adulții, noi, dascălii, trebuie să le creăm elevilor contextul necesar pentru a se simți mereu apreciați și utili. Abia apoi, când se vor simți astfel, vor încerca și mai mult să ne demonstreze ce pot ei și așa vor veni rezultatele și succesele lor. Dacă acum 30 de ani, unui elev i se punea nota 4 ca a doua zi să se înverșuneze și să demonstreze profesorului că el e bun, în ziua de azi, observ cum lucrurile nu mai funcționează la fel. Când elevului i se dă o notă proastă, mai mult se demotivează și mai mult se adâncește în rana mentalității că nu poate și că nu e bun.
Fiecare copil are are nenumărate motive pentru care poate fi apreciat. Poți să îl întrebi cât face 5 ori 5. După ce îți răspunde îl poți felicita în fața clasei spunându-i că anul trecut nu știa tabla înmulțirii și iată că acum a învățat-o și cât de repede a răspuns. Reacția copilului va fi ca apoi să învețe și mai mult. Asta pentru că i-a plăcut să fie apreciat și a simțit că poate.
Asta înseamnă încredere în tine. Este atât de important să știi că poți să faci ceva… Mă uit la elevii mei care prima oară când merg la o olimpiadă mai importantă unde nu au mai pășit pragul, au tot felul de emoții, își pun tot felul de întrebări, iar la a doua sau a treia astfel de competiție, merg cu ochii închiși înainte și încrezători. De ce? Pentru că au mai trăit acea experiență și au văzut că pot.
Să facem, așadar, gesturi mici și dese din care elevii noștri să simtă că sunt buni, că pot și că sunt apreciați. La vârstele mici, elevul învață în cea mai mare măsură, de dragul profesorului, de dragul învățătorului, de aceea, noi dascălii, trebuie să ne conectăm la elevii noștri, să încercăm să dezvoltăm o chimie între profesor și elev.
Poate că multă lume va spune… cum adică? Să ne mințim? E corect să spunem unui copil că el este bun dacă nu este? Dragii mei, nu! Cine a spus că cineva minte? Dar nu există elev care să nu facă lucruri de apreciat. Trebuie să ai ochi și să vrei să vezi ceva bun în fiecare copil. Frumusețea este în ochii privitorului. Ceea ce eu spun este să profităm de toate situațiile și să creăm mediul potrivit astfel încât orice elev să se simtă remarcat. Asta spun. Și dacă e să privim că totul e o minciună, ok, să privim așa, dar știți ce înseamnă asta? Înseamnă că și atunci când îi spui cuiva că nu e bun, tot o minciună este. Pentru că el vine și îți demonstrează cu alte argumente că e bun. Deci, și dacă suntem rigizi și vrem să punem problema la acest mod, ok, ne mințim, dar în funcție de ce minciuni în ghilimele spunem copiilor și elevilor noștri, așa se vor dezvolta pentru întreaga lor viață.
Dragii mei, dacă dorim o viitoare generație de adulți capabili de a fi oameni de bază ai societății, să creștem copii cu încredere în ei, iar școala trebuie să fie o sursă de educație solidă în acest sens. Școala trebuie să fie stâlpul educației din toate punctele de vedere.
Sursă: Educatie Privata
Este bine ca părinții să îi ajute pe copii să își facă temele? Și dacă da, în ce măsură și cum ar trebui să procedeze? Astăzi vorbim despre temele elevilor și despre importanța acestora. Sunt sau nu utile? Cum să le abordăm?
Citește mai mult: Este bine ca părinții să îi ajute pe copii să își facă temele?Am auzit în ultima vreme multe voci care nu agreează ideea că elevii au atât de multe teme pentru acasă și nu văd utilitatea acestora. Pe de altă parte, există un număr considerabil de profesori care susțin faptul că tema e sfântă. Observăm în jurul nostru copii și adolescenți care nu reușesc nici măcar să adoarmă la o oră decentă pentru că nu se încadrează cu timpul să își termine temele pentru a doua zi. Oare unde să fie adevărul?
În opinia mea, adevărul este la mijloc și voi argumenta această afirmație. Elevul primește la școală informații, i se predau lecții, deprinde tehnici și instrumente de abordare a unor probleme de matematică, de fizică, dar să nu uităm că tot acest proces de predare și aprofundare se desfășoară în clase cu mulți elevi, fiecare dintre aceștia având un anumit ritm. De aceea este foarte greu, de multe ori imposibil ca elevul să își sedimenteze informațiile obținute chiar în clasă.
Procesul prin care un copil își însușește materia, deprinde mecanismele de rezolvare a problemelor la matematică, înțelege fenomenul din spatele celor învățate se desfășoară mai apoi acasă. Cum? Prin efectuarea temelor. De aceea este esențial ca elevii să primească teme. Ei trebuie să știe că acesta este motivul pentru care au de lucrat și acasă, ci nu că cineva dorește să îi chinuie.
Însă, apar și situații care depășesc granițele de la polul opus. Noi, dascălii, trebuie să ținem cont de cantitatea temelor pe care le dăm elevilor noștri în sarcină. Trebuie să conștientizăm că pe lângă a învăța, copiii mai au multe alte nevoi esențiale. De exemplu, au nevoia de a se juca, da… un copil are nevoia de a se juca, este o nevoie primordială pentru o dezvoltare sănătoasă, are nevoie de timp liber, de relaxare, de somn, de a face o activitate extrașcolară, de a juca un fotbal cu colegii, de a socializa… dar când are timp de toate acestea dacă până noaptea doar face temele pentru a doua zi?
În opinia mea, elevul trebuie să primească o temă care să asigure profesorul că este suficientă pentru a-și sedimenta cunoștințele învățate la școală. Scopul temei trebuie să se rezume strict la acest aspect, nu să îndopăm copiii cu zeci de exerciții doar pentru a bifa că au mult de lucrat acasă, ba chiar să ne ambiționăm să le demonstrăm cât de grea este materia pe care o predăm și uite cum elevii nu îi fac față acesteia.
Depășind acest aspect, oare cum stau lucrurile privind ajutorul părinților în efectuarea temelor? Unii spun că nu au de ce să se implice, că este strict problema copilului, iar alți părinți aproape că le scriu ei temele celor mici.
Dragi părinți, copiii au nevoie sa fie responsabilizați, trebuie să știe că temele sunt pentru ei și strict pentru ei. Trebuie să învețe să țină minte și să își noteze ce au de făcut pentru a doua zi, trebuie să învețe că dacă nu au respectat regulile, vor fi sancționați pentru că așa funcționează viața și societatea pentru toată lumea, indiferent de context și de vârstă. Dacă elevii vor fi asistați mereu, vor deprinde această obișnuință, ceea ce nu e deloc în regulă pentru dezvoltarea lor.
Dar, aici exista un dar… Sigur că atunci când întâmpină o dificultate, este firesc că un copil se duce prima dată către părinții lui și le cere ajutorul. Este perfect normal ca părintele să îl scoată pe copil din impas, să îl lumineze și să îi arate ce are de făcut. Iarăși, este perfect normal ca părintele să se asigure că și-a făcut temele copilul, poate chiar să se uite peste ele și să îl verifice, cu alte cuvinte să observe activitatea copilului lui și să se asigure că acesta își duce la bun sfârșit sarcinile.
Sursă: Educatie Privata
Note mici la școală? Ce trebuie să facă părinții când copilul lor ia o notă foarte mică la școală, Când vine cu un 3 sau cu un 4? Cum abordeze această situație? Ce ce să facă? Ce atitudine trebuie luată imediat? La toate aceste întrebări vă va răspunde în cele ce urmează Domnul Profesor Flavian Georgescu, antrenor de olimpici la matematică și fost olimpic național.
Citește mai mult: Note mici la școală? Cum trebuie să acționeze părințiiAzi voi aborda o temă sensibilă atât pentru părinți, cât și pentru elevi și profesori.
De cele mai multe ori, noi, adulții, avem tendința de a sări la gâtul copilului, să îl tragem la răspundere, să îl criticăm… ai luat nota 4? Vaaai… nu ți-e rușine? Cum ai putut să faci așa ceva? Mă faci de râs? În spatele acestor afirmații sunt cuvinte grele, cuvinte cu mare încărcătură emoțională, cuvinte care rănesc și care pot dezvolta traume copilului cu grave repercusiuni în viitorul lui.
Dar, să lăsăm psihologii să analizeze îndeaproape acest subiect și să discutăm despre perspectiva educațională, despre abordarea noastră că părinți și ca dascăli a unei astfel de situații.
În primul rând, ar trebui să conștientizăm aspectul esențial și anume că o notă de 4 poate apărea din diverse motive. Nu e fair play și nu putem să tragem la răspundere copilul până când aflăm care a fost cauza acelei note mici.
Concret, dacă în situația dată se află un elev conștiincios, care învață mereu, își face temele exemplar, iubește să meargă la școală, este politicos, este un elev exemplu, dar… într-o anumită zi, ca excepție, nu a reușit să învețe o lecție și fix atunci profesorul l-a ascultat și i-a dat nota 4… va dați seama prin ce trece acel copil care după săptămâni, luni, ani de învățat vine acasă și părintele îl învinovățește în așa hal? Practic, toată munca lui o va resimți în zadar, va fi demoralizat, va căpăta o teamă de școală și va învăța din frică. I se va reseta în mod eronat tot "setingul mental" care culmea, era poate foarte bun până atunci. Or, în societatea noastră, cred că nu ar trebui să se mai pună accent pe a face ceva de frica profesorului, de frica părinților… Avem atâtea instrumente la dispoziție pentru a motiva elevul să învețe, trebuie doar să ne dorim, să conștientizăm că e cazul să facem asta dacă ne dorim o viitoare generație demnă pentru o societate educată. Așadar, în cazul unui elev din exemplul nostru, ar fi bine să îl susținem, să îi spunem că apreciem efortul lui pe care l-a depus mereu, că se mai întâmplă și astfel de momente, că nimeni nu e perfect și că are toate șansele să își mărească media.
Dar dacă elevul respectiv a copiat? Eh… aici se schimbă foaia. Ce înseamnă de fapt copiat? Înseamnă furt! Atenție… furt! Cum va ajunge ca adult un elev care învață să fure? Știți proverbul românesc cu "cine fură azi un ou?" Eh.. aici trebuie să avem grijă, să luăm copilul deoparte, fie că suntem în ipostaza de părinte, fie că suntem în ipostaza de profesor, și să îi explicăm ce înseamnă să furi, ce implicații au aceste fapte și că societatea nu trebuie să tolereze astfel de comportamente.
Mai există și situația în care efectiv, elevul spune că nu pricepe nimic la matematică sau nu se prinde de el româna, că nu înțelege nimic de la școală, nu îi place ce se întâmplă la școală și atunci începe constant să ia note mici și ușor, ușor să piardă ritmul, ajungându-se chiar în situații de corigență. Ei, aici e cu totul și cu totul altceva.
Dragi părinți, dacă vă vedeți copiii în astfel de situații, nu îi lăsați la voia sorții, nu îi ignorați, nu spuneți că merge și așa și că poate va fi bine. Lucrurile nu funcționează de la sine dacă nu noi facem ceva. Acesta este momentul critic când noi ca părinți trebuie să acționăm, să spunem STOP… ce se întâmplă cu copilul meu? Unde e problema?
Îmi aduc aminte că în clasa a cincea, în primele două săptămâni de școală, nu înțelegeam absolut nimic la matematică. Eu am fost crescut de către bunici și am mers la bunica acasă și i-am zis… mămăică… nu înțeleg nimic la matematică. Nu știu ce se întâmplă, aș vrea să învăț, dar nu pricep nimic. Știți ce a făcut bunica a două zi? A mers la doamna mea profesoară și i-a cerut ajutorul, a căutat problema, s-a interesat de mine. Apoi doamna profesoară a stat câteva săptămâni la școală după program și mi-a arăt mie și încă la doi copii exact ce nu înțelegeam. După 3 ore de explicații, știți ce mi s-a întâmplat? Am făcut un declic, am început să înțeleg absolut tot, ba chiar mi-am descoperit pasiunea pentru matematică și în scurt timp am devenit olimpic.
Va dați seama cum s-a întors situația la 180 de grade? Va dați seama că puteam ajunge liniștit repetent la matematică, însă simplul fapt că cineva s-a interesat de mine și a acționat, m-a condus către a fi olimpic la matematică și mai mult, spre a dezvolta o carieră în matematică?
Atenție mare, dragi părinți! Sunt multe motive pentru care copiii se pot îndepărta de școală… mediul de acasă, mediul din clasă, probleme de care nici nu avem cum să bănuim dacă nu comunicăm cu copilul nostru și cu profesorii lui. Există soluții pentru orice dacă știm când și cum să acționăm.
În concluzie, sunt extrem de multe motive pentru care un copil poate să vină acasă cu o notă mică, însă… înainte de a-l judeca, înainte de a-l certa, haideți să stăm puțin, să gândim rațional și să vedem care sunt motivele pentru care s-a întâmplat acel incident? Și vom fi surprinși de câte ori vom descoperi că problema este cu totul în altă parte decât credeam noi.
Sursă: Educatie Privata