Este bine ca părinții să îi ajute pe copii să își facă temele? Și dacă da, în ce măsură și cum ar trebui să procedeze? Astăzi vorbim despre temele elevilor și despre importanța acestora. Sunt sau nu utile? Cum să le abordăm?
Citește mai mult: Este bine ca părinții să îi ajute pe copii să își facă temele?Am auzit în ultima vreme multe voci care nu agreează ideea că elevii au atât de multe teme pentru acasă și nu văd utilitatea acestora. Pe de altă parte, există un număr considerabil de profesori care susțin faptul că tema e sfântă. Observăm în jurul nostru copii și adolescenți care nu reușesc nici măcar să adoarmă la o oră decentă pentru că nu se încadrează cu timpul să își termine temele pentru a doua zi. Oare unde să fie adevărul?
În opinia mea, adevărul este la mijloc și voi argumenta această afirmație. Elevul primește la școală informații, i se predau lecții, deprinde tehnici și instrumente de abordare a unor probleme de matematică, de fizică, dar să nu uităm că tot acest proces de predare și aprofundare se desfășoară în clase cu mulți elevi, fiecare dintre aceștia având un anumit ritm. De aceea este foarte greu, de multe ori imposibil ca elevul să își sedimenteze informațiile obținute chiar în clasă.
Procesul prin care un copil își însușește materia, deprinde mecanismele de rezolvare a problemelor la matematică, înțelege fenomenul din spatele celor învățate se desfășoară mai apoi acasă. Cum? Prin efectuarea temelor. De aceea este esențial ca elevii să primească teme. Ei trebuie să știe că acesta este motivul pentru care au de lucrat și acasă, ci nu că cineva dorește să îi chinuie.
Însă, apar și situații care depășesc granițele de la polul opus. Noi, dascălii, trebuie să ținem cont de cantitatea temelor pe care le dăm elevilor noștri în sarcină. Trebuie să conștientizăm că pe lângă a învăța, copiii mai au multe alte nevoi esențiale. De exemplu, au nevoia de a se juca, da… un copil are nevoia de a se juca, este o nevoie primordială pentru o dezvoltare sănătoasă, are nevoie de timp liber, de relaxare, de somn, de a face o activitate extrașcolară, de a juca un fotbal cu colegii, de a socializa… dar când are timp de toate acestea dacă până noaptea doar face temele pentru a doua zi?
În opinia mea, elevul trebuie să primească o temă care să asigure profesorul că este suficientă pentru a-și sedimenta cunoștințele învățate la școală. Scopul temei trebuie să se rezume strict la acest aspect, nu să îndopăm copiii cu zeci de exerciții doar pentru a bifa că au mult de lucrat acasă, ba chiar să ne ambiționăm să le demonstrăm cât de grea este materia pe care o predăm și uite cum elevii nu îi fac față acesteia.
Depășind acest aspect, oare cum stau lucrurile privind ajutorul părinților în efectuarea temelor? Unii spun că nu au de ce să se implice, că este strict problema copilului, iar alți părinți aproape că le scriu ei temele celor mici.
Dragi părinți, copiii au nevoie sa fie responsabilizați, trebuie să știe că temele sunt pentru ei și strict pentru ei. Trebuie să învețe să țină minte și să își noteze ce au de făcut pentru a doua zi, trebuie să învețe că dacă nu au respectat regulile, vor fi sancționați pentru că așa funcționează viața și societatea pentru toată lumea, indiferent de context și de vârstă. Dacă elevii vor fi asistați mereu, vor deprinde această obișnuință, ceea ce nu e deloc în regulă pentru dezvoltarea lor.
Dar, aici exista un dar… Sigur că atunci când întâmpină o dificultate, este firesc că un copil se duce prima dată către părinții lui și le cere ajutorul. Este perfect normal ca părintele să îl scoată pe copil din impas, să îl lumineze și să îi arate ce are de făcut. Iarăși, este perfect normal ca părintele să se asigure că și-a făcut temele copilul, poate chiar să se uite peste ele și să îl verifice, cu alte cuvinte să observe activitatea copilului lui și să se asigure că acesta își duce la bun sfârșit sarcinile.
Sursă: Educatie Privata
Note mici la școală? Ce trebuie să facă părinții când copilul lor ia o notă foarte mică la școală, Când vine cu un 3 sau cu un 4? Cum abordeze această situație? Ce ce să facă? Ce atitudine trebuie luată imediat? La toate aceste întrebări vă va răspunde în cele ce urmează Domnul Profesor Flavian Georgescu, antrenor de olimpici la matematică și fost olimpic național.
Citește mai mult: Note mici la școală? Cum trebuie să acționeze părințiiAzi voi aborda o temă sensibilă atât pentru părinți, cât și pentru elevi și profesori.
De cele mai multe ori, noi, adulții, avem tendința de a sări la gâtul copilului, să îl tragem la răspundere, să îl criticăm… ai luat nota 4? Vaaai… nu ți-e rușine? Cum ai putut să faci așa ceva? Mă faci de râs? În spatele acestor afirmații sunt cuvinte grele, cuvinte cu mare încărcătură emoțională, cuvinte care rănesc și care pot dezvolta traume copilului cu grave repercusiuni în viitorul lui.
Dar, să lăsăm psihologii să analizeze îndeaproape acest subiect și să discutăm despre perspectiva educațională, despre abordarea noastră că părinți și ca dascăli a unei astfel de situații.
În primul rând, ar trebui să conștientizăm aspectul esențial și anume că o notă de 4 poate apărea din diverse motive. Nu e fair play și nu putem să tragem la răspundere copilul până când aflăm care a fost cauza acelei note mici.
Concret, dacă în situația dată se află un elev conștiincios, care învață mereu, își face temele exemplar, iubește să meargă la școală, este politicos, este un elev exemplu, dar… într-o anumită zi, ca excepție, nu a reușit să învețe o lecție și fix atunci profesorul l-a ascultat și i-a dat nota 4… va dați seama prin ce trece acel copil care după săptămâni, luni, ani de învățat vine acasă și părintele îl învinovățește în așa hal? Practic, toată munca lui o va resimți în zadar, va fi demoralizat, va căpăta o teamă de școală și va învăța din frică. I se va reseta în mod eronat tot "setingul mental" care culmea, era poate foarte bun până atunci. Or, în societatea noastră, cred că nu ar trebui să se mai pună accent pe a face ceva de frica profesorului, de frica părinților… Avem atâtea instrumente la dispoziție pentru a motiva elevul să învețe, trebuie doar să ne dorim, să conștientizăm că e cazul să facem asta dacă ne dorim o viitoare generație demnă pentru o societate educată. Așadar, în cazul unui elev din exemplul nostru, ar fi bine să îl susținem, să îi spunem că apreciem efortul lui pe care l-a depus mereu, că se mai întâmplă și astfel de momente, că nimeni nu e perfect și că are toate șansele să își mărească media.
Dar dacă elevul respectiv a copiat? Eh… aici se schimbă foaia. Ce înseamnă de fapt copiat? Înseamnă furt! Atenție… furt! Cum va ajunge ca adult un elev care învață să fure? Știți proverbul românesc cu "cine fură azi un ou?" Eh.. aici trebuie să avem grijă, să luăm copilul deoparte, fie că suntem în ipostaza de părinte, fie că suntem în ipostaza de profesor, și să îi explicăm ce înseamnă să furi, ce implicații au aceste fapte și că societatea nu trebuie să tolereze astfel de comportamente.
Mai există și situația în care efectiv, elevul spune că nu pricepe nimic la matematică sau nu se prinde de el româna, că nu înțelege nimic de la școală, nu îi place ce se întâmplă la școală și atunci începe constant să ia note mici și ușor, ușor să piardă ritmul, ajungându-se chiar în situații de corigență. Ei, aici e cu totul și cu totul altceva.
Dragi părinți, dacă vă vedeți copiii în astfel de situații, nu îi lăsați la voia sorții, nu îi ignorați, nu spuneți că merge și așa și că poate va fi bine. Lucrurile nu funcționează de la sine dacă nu noi facem ceva. Acesta este momentul critic când noi ca părinți trebuie să acționăm, să spunem STOP… ce se întâmplă cu copilul meu? Unde e problema?
Îmi aduc aminte că în clasa a cincea, în primele două săptămâni de școală, nu înțelegeam absolut nimic la matematică. Eu am fost crescut de către bunici și am mers la bunica acasă și i-am zis… mămăică… nu înțeleg nimic la matematică. Nu știu ce se întâmplă, aș vrea să învăț, dar nu pricep nimic. Știți ce a făcut bunica a două zi? A mers la doamna mea profesoară și i-a cerut ajutorul, a căutat problema, s-a interesat de mine. Apoi doamna profesoară a stat câteva săptămâni la școală după program și mi-a arăt mie și încă la doi copii exact ce nu înțelegeam. După 3 ore de explicații, știți ce mi s-a întâmplat? Am făcut un declic, am început să înțeleg absolut tot, ba chiar mi-am descoperit pasiunea pentru matematică și în scurt timp am devenit olimpic.
Va dați seama cum s-a întors situația la 180 de grade? Va dați seama că puteam ajunge liniștit repetent la matematică, însă simplul fapt că cineva s-a interesat de mine și a acționat, m-a condus către a fi olimpic la matematică și mai mult, spre a dezvolta o carieră în matematică?
Atenție mare, dragi părinți! Sunt multe motive pentru care copiii se pot îndepărta de școală… mediul de acasă, mediul din clasă, probleme de care nici nu avem cum să bănuim dacă nu comunicăm cu copilul nostru și cu profesorii lui. Există soluții pentru orice dacă știm când și cum să acționăm.
În concluzie, sunt extrem de multe motive pentru care un copil poate să vină acasă cu o notă mică, însă… înainte de a-l judeca, înainte de a-l certa, haideți să stăm puțin, să gândim rațional și să vedem care sunt motivele pentru care s-a întâmplat acel incident? Și vom fi surprinși de câte ori vom descoperi că problema este cu totul în altă parte decât credeam noi.
Sursă: Educatie Privata
Metodele corecte de a susține performanța școlară și de a evita ca ambițiile părinților să devină abuzive.
Citește mai mult: Metodele corecte de a susține performanța școlarăSfatul Profesorului este o rubrică prezentată de Domnul Profesor Flavian Georgescu, antrenor de olimpici la matematică și fost olimpic național, în care le va oferi părinților, cadrelor didactice și elevilor sfaturi despre cum să abordeze relația cu școala, cum să se raporteze la performanțele academice și la momentele importante din parcursul școlar.
"În urmă cu ceva vreme, am spus în cadrul unui podcast că a forța un copil care nu are abilități să facă performanță este o crimă emoțională. Acest subiect a fost apoi foarte dezbătut și am citit multe comentarii pro și contra acestei afirmații. De aceea, astăzi am simțit nevoia să vorbesc despre copiii pe care îi observăm că au o capacitate mult mai mare decât media clasei lor și pot aprofunda cunoștințele într-o măsură mult mai mare decât ce se predă la orele de la școală, cu alte cuvinte vom vorbi despre copiii supradotați.
Sunt oare toți copiii genii sau doar o parte dintre aceștia strălucesc la învățătură? Cum abordăm ca părinte și ca dascăl situația în care observăm că avem de a face cu un copil extrem de bun la învățătură cel puțin la o anumită disciplină? Ce nevoi are acel elev?
În primul, personal, pornesc de la premisa că fiecare persoană se naște cu cel puțin un talent, dacă nu mai multe. Consider că fiecare elev și că fiecare om are niște pasiuni, doar că și le descoperă mai devreme sau mai târziu, iar din păcate, alții niciodată. Dacă vorbim despre genii, despre copii nu doar pasionați sau doar mai buni decât media celorlalți, aici, da, specialiștii spun că doar 16% dintre copii dețin abilități atât de înalte. Tot specialiștii consideră că undeva după vârsta de 12 ani copilul își cristalizează aceste competențe și începe să și le pună cu adevărat în valoare.
Dar haideți să discutăm atât despre elevii supradotați, cât și despre elevii foarte buni, pasionați de o anumită disciplină, însă nu neapărat geniali. Ce facem cu acești copii noi, profesorii și noi părinții? Ce să facă un elev când se află într-o astfel de situație? Nu pot să nu îmi aduc aminte de perioada din anii de gimnaziu când mi-am descoperit marea mea pasiune pentru matematică. Stăteam nopțile și mă gândeam la probleme de matematică, iar bunica venea și îmi închidea lumina spunând-mi, Treci băiete la culcare! E 1 noaptea! Eu ziceam, da bunica, mă culc acum. De unde? Cum pleca, cum deschideam lumina și lucram la matematică! La mare, vara, în fiecare zi aveam cu mine o culegere de matematică și lucram. Trecea lumea pe lângă mine și spunea vai, săracul… a rămas corigent!
Sunt atât de mulți părinți care din dorința de a își vedea copiii campioni, primii în lume, îi forțează să facă performanță în ceva și îi îndoapă cu matematică, cu fizică, cu tot ce le e mai la îndemână. De multe ori, părintele își dorește că propriul copil să facă performanță fix în domeniul în care el ca părinte nu a reușit și se regăsește el în performanțele copilului, ceea ce nu e deloc fair play.
Eu sunt primul care o susțin, ba mai mult decât atât, tot timpul meu profesional mi-l dedic performanței în matematică, performanței în educație.
Totuși, aici trebuie să avem grijă de câteva aspecte. În primul rând, este esențial ca elevul să își descopere talentul și pasiunea pentru o anumită disciplină. Este o condiție ESENȚIALĂ ca să putem discuta despre performanță școlară. Aici noi, dascălii avem un rol foarte important în a încerca să descoperim acești elevi și să ne predăm materia astfel încât să fie cât mai atrăgătoare pentru elevii noștri. Părinții sunt cei care vreau să cred că stau mereu aproape de copiii lor și observă pasiunile și talentele lor.
Abia după ce copilul arată că îi place o anumită disciplină, îl susținem să își urmeze visul, să performeze atât cât se poate în această ramură. Dar atenție… e diferență enormă între a forța un copil și a susține un copil. Și da, consider că a forța un copil să performeze la o materie unde nu este capabil să facă asta reprezintă un abuz asupra acestuia. Eh, de multe ori părinții și profesorii nu reușesc să facă această diferență care are o graniță foarte fină între forțare și susținere. Da, când copilul este capabil, când îi place o materie, îi simțim potențialul, atunci este musai ca noi părinții și profesorii lui să îl susținem cât putem noi de mult și necondiționat să performeze. Este nevoie de timp și de sacrificiu pentru a performa, dar și rezultatele sunt pe măsura muncii. Dacă și noi, adulții, simțim nevoia de a fi susținuți, dacă și noi, adulții, avem zile în care nu ne vine să mergem la serviciu, ce să mai spunem de un copil care are un orar atât de încărcat? Acești copii au nevoia de susținerea noastră din toate punctele de vedere pentru a își îndeplini obiectivele, pentru a se pregăti și pentru a performa.
Îmi spunea cineva că nu a auzit de copii care au fost forțați să învețe și să ajungă rău în viață, dar elevii din ziua de azi care stau pe tablete toată ziua nu vor ajunge rău? Mai bine să îi forțăm să performeze decât să îi lăsăm să facă ce vor. Aș vrea să subliniez că da, eu am avut elevi care au fost forțați să performeze în matematică și au venit la mine implorându-mă să îi ajut pentru că efectiv au depresie și nu mai sunt în stare să facă nimic. Aici e problema, să nu exagerăm în a ne uită la situațiile extreme… la elevii olimpici versus elevii care nu și-ar face tema niciodată.
În concluzie, să susținem excelența, să susținem educația de performanță, pentru că societatea a evoluat cu ajutorul oamenilor de știință, avem nevoie de viitori adulți care să își cunoască meseria lor, nu să știe câte puțin din toate meseriile, dar să nu se priceapă bine la nimic. Elevii care excelează în învățătură au toate șansele să devină mari oameni ai acestei societăți, vor avea o stimă de sine profesională ridicată, ceea ce e extrem de important, vor putea accesa marile universități din lume. Și ce ne mai bucurăm atunci când olimpicii noștri sunt mereu pe podium în lume și România este reprezentată la înălțime mereu. Față de acești elevi nu putem spune decât…. RESPECT
Sursă: Educatie Privata
Noi, părinții, știm de ce copiii noștri trebuie sa meargă la scoală? Ne-am pus vreodată întrebarea dacă propriii noștri copii știu de ce trebuie să meargă la scoală? Dacă nu ar exista o lege a școlarizării și dacă școală ar fi opțională, ce le-am spune copiilor noștri? La aceste întrebări o să răspundem în cele ce urmează împreună cu Domnul Profesor Flavian Georgescu.
În acest articol Domnul Profesor le va oferi părinților, cadrelor didactice și elevilor sfaturi despre cum să abordeze relația cu școala, cum să se raporteze la performanțele academice și la momentele importante din parcursul școlar.
Domnul Flavian Georgescu este un cunoscut profesor de matematică la ICHB, fondator al centrului Mate Performanță, antrenor de olimpici la matematică și fost olimpic național.
În cele ce urmează Domnul Flavian Georgescu ne va răspunde la această întrebare:
Astăzi discutăm despre problemele pe care le întâmpinăm ca elevi, ca părinți și ca profesorii la început de an si încercăm să venim cu soluții în întâmpinarea acestora.
În primul rând trebuie să conștientizăm că stresul revenirii la școală pe care îl resimțim după o perioada de vacanță este cât se poate de firesc. Este de așteptat ca organismul nostru să se readapteze noului program după aproximativ două – trei săptămâni. De aceea, ar fi de dorit să nu ne învinovățim în primele zile de școală că de ce ne adaptam mai greu, de ce suntem somnoroși, că nu avem energie. Trebuie pur și simplu să acceptam și să așteptăm să treacă ceva vreme până să ne readaptăm la noul program. Aici este esențial ca elevii să fie sprijiniți de către părinți și de către profesorii lor și să fie înțeleși în tot acest parcurs.
Trecând peste subiectul adaptare și încercând să devenim obiectivi, știm cu toții că elevii întâmpină probleme sub diverse forme și situația nu e tocmai roz când vine vorba despre dorința acestora de a merge la școală. Aici intervine o mare problemă, o imensă problemă. Ne-am pus vreodată întrebarea dacă propriii noștri copii știu de ce trebuie să meargă la scoală? Noi, părinții, știm de ce copiii noștri trebuie sa meargă la scoală? Dacă nu ar exista o lege a școlarizării și dacă școală ar fi opțională, ce le-am spune copiilor noștri? I-am îndemna să mai meargă la scoală? Această întrebare este esența tuturor problemelor pe care le întâmpinăm ca elevi și ca părinți. Societatea din zilele noastre, media, personajele clasate ca fiind oameni realizați, viața virtuală de pe rețelele de socializare creează în mintea copiilor noștri ideea că a fi un om împlinit nu are nimic de a face cu mersul la scoală. Ba mai mult, auzim in jurul nostru mulți adulți care spun că au reușit să se realizeze, să deschidă businessuri, să se îmbogățească fără a fi niște oameni școliți și cu nu știu ce studii superioare.
Total greșit! Să ne punem pentru câteva momente în situația copiilor noștri care trăiesc în mediul ce tocmai l-am exprimat. Nu este perfect normal ca dacă tot timpul petrecut de ei în afara școlii este total neprielnic și tot ce aud în jur creează impresia că școala nu ne face oameni realizați, să nu simtă nicio atracție față de școală? Repet, trăim într-o societate cu valori total greșite și este extrem de important să conștientizăm asta și să le arătam și copiilor noștri realitatea.
Dragii mei, m-aș bucura să audă aceste cuvinte câți mai mulți copii și câți mai mulți părinți de actuali elevi. Educația este cel mai de preț lucru pe care îl putem oferi copiilor noștri. Educația ne ajută să devenim oameni împliniți și realizați, educația ne dă libertatea de a ne alege viitorul, educația este cea care dărâma orice barieră profesională și doboară orice obstacol care ne stă în cale în viață. Dacă vrem să fim fericiți și dacă vrem să fim oameni împliniți, Trebuie să fim educați. Este obligatoriu ca în copilărie și în adolescență să punem bazele unei educații solide și ale unor principii pe care doar la această vârstă le putem dobândi.
O să dau câteva exemple practice de situații concrete pe care le întâmpinăm zi de zi.
Vrei să devii ca adult om de business, să dezvolți afaceri, să devii om de succes. Pentru asta, trebuie să inovezi, trebuie să ai idei, trebuie să ai mintea formată și cultivată. Când iți formezi conexiunile logice și te educi pentru așa ceva? Când ești elev!
Vrei să devii un medic bun, un avocat bun sau să ne gândim la orice altă meserie. Trebuie să ai capacitatea de a corela informații și a le organiza într-un mod cât mai eficient. Această gândire înseamnă organizare și disciplină. Când ne formăm și ne dezvoltăm aceste conexiuni logice? Când suntem elevi.
Ne aflăm într-o situație extremă, urgentă, în care avem de făcut 5 lucruri in 10 minute. Le ducem la capăt sau cedăm? Mulți ar spune că ține de noi cât suntem de tari. Oare așa să fie? Ține de capacitatea noastră de a reuși să facem lucrurile ordonat și de a putea să ne organizăm rapid și eficient. Aha… Capacitatea noastră de a ne ordona și organiza rapid și eficient… Când ne dezvoltăm această capacitate? Când suntem elevi.
Dragii mei, în absolut, dar absolut toată viața noastră, educația ne ajută. Educația este cel mai important dar pe care îl putem oferi copiilor noștri. Aud deseori că părinții își doresc ca ai lor copii să facă mulți bani când vor fi mari, dar nu îi învață ce să facă pentru asta. Noi trebuie să învățăm copiii cum să fie capabili singuri să dobândească tot ce au nevoie. Să le descoperim talentele și vocațiile. Cu alte cuvinte, să îi educăm.
Informațiile învățate la școală nu le memorăm pentru a ne testa evaluarea națională sau bacalaureatul. La școală învățăm pentru a ne educa, pentru a fi liberi și pentru a găsi ieșire din orice situație.
Școala este locul unde copiii noștri se educă. Școala trebuie să fie un loc sacru. Noi, profesorii, trebuie să știm că a fi profesor este o misiune și nu o meserie. Copiii își lasă tot sufletul lor în mâinile profesorilor atunci când pășesc pragul școlii. Tocmai de aceea, noi dascălii trebuie să le fim aproape și să îi facem să iubească școala, să vină de drag la școală, nu să îi îngrădim cu frica de a face ceva greșit sau cu frica de a fi evaluați negativ. Apropo, cum ar fi dacă elevul în loc să fie depunctat pentru fiecare greșeală a lui, ar fi punctat pozitiv pentru fiecare răspuns corect? O astfel de notare îl va încuraja si îl va ambiționa și mai tare să învețe pentru a doua zi.
Educația de azi este baza solidă a societății de mâine. Dacă vrem să avem niște viitori adulți de care sa fim mândri, să educăm copiii din ziua de azi. Elevi, părinți, profesori, să formăm o echipă care sa aibă un singur scop, să fim educați. În final, vă spun așa … Iubiți școala! Iubiți cartea! Iubiți învățătura! Îmi aduc aminte de școlile pe care eu le-am absolvit … sunt un loc sacru pentru mine.
Dacă înțelegem ce mare este bogăția pe care o deprindem de la școală și dacă înțelegem că învățătura este un dar de neprețuit pe care doar când ești copil și adolescent îl primești, atunci altfel vom păși în acest an școlar. Vom fi optimiști, vom fi fericiți si încrezători că suntem pe drumul cel bun. Și ce frumos ar fi ca la toate acestea să presărăm un gram de moralitate, bunătate, omenie și credință.
Și înainte de toate să le oferim copiilor noștri liniștea și echilibrul emoțional în familie, să nu uităm că ei văd în noi modele pe care, din fericire, sau din păcate, în unele cazuri, le vor urma apoi toata viața. Așa că, degeaba ne dorim să aibă rezultate bune la învățătură, dacă noi, acasă, nu facem decât să blamăm școala, profesorul, inspectorul, ministrul și așa mai departe. Și eu am avut multe de învățat și învăț în permanență să fiu un părinte bun pentru copiii mei și așa doresc tuturor părinților … fiți mereu dornici de a învață și atunci veți fi modele bune de urmat în viața copiilor voștri!
Sursă: Educatie Privata