Ceva se strică după ciclul primar și elevii ajung să aibă performanțe inferioare

martie 20, 2025

Ceva se strică după ciclul primar, astfel încât elevii români ajung să aibă performanțe inferioare la nivel de gimnaziu. Această problemă o să o abordeze în cele ce urmează Domnul Profesor Flavian Georgescu.

Conform raportului, elevii români înregistrează în clasa a IV-a un scor mediu de 542 de puncte, situând țara noastră pe locul 12 între cele 58 de țări evaluate în studiu.

În clasa a VIII-a, elevii români au obținut un scor mediu inferior, 496 de puncte, iar România se plasează pe locul 19 din 44 de state evaluate.

Din punctul meu de vedere, problema este la faptul că până la clasa a patra stăm bine, copiii sunt ok, îi dăm cu brațele deschise la școală și apoi, ușor-ușor, ceva se strică. Dar se strică exponențial. Și, dacă m-aș duce la liceu și am avea și niște rezultate pe clasele IX-XII sau final de clasa a XII-a, eu cred că rezultatele sunt dezamăgitoare. Nu vreau să pară că văd lucrurile negativ, însă constat că, de-a lungul anilor, ceva se strică.

Mă bucur că față de precedentele teste suntem într-o creștere, de altfel, mi-aș dori să fac această paralelă între clasa a patra și clasa a opta. Fără să fi văzut rezultatele testelor, aveam acest feeling cum că în clasa a patra rezultatele ar trebui să fie foarte bune pentru că am constatat, și statistic vorbind, pentru că am avut oportunitatea să predau lecții și unor copii din străinătate, chiar am constatat că elevii noștri, copiii noștri români sunt extraordinar de deștepți. Acest lucru se vede în clasele primare. Însă este un fapt că în clasa a opta apare un dezinteres fantastic și este o scădere.

Pe mine m-a șocat, adică nu mă așteptam la acest număr. Sigur, eu sunt genul de om care vede jumătatea plină a paharului. Nu vreau să estompez bucuria acestor creșteri de rezultate, însă mi se pare tragic ce se întâmplă cu elevii pe perioada gimnaziului. Ceva se întâmplă acolo și sunt multe unghiuri din care putem vedea această problemă, pentru că este o problemă.

Din punctul meu de vedere, faptul că în clasa a patra și statistic suntem peste medie la nivel internațional arată că suntem foarte buni și că avem copii foarte deștepți genetic. Dar acești copii vin, când vorbim de clasa a patra, abia vin din sânul familiei, abia vin după o doamnă învățătoare care poate să acorde conectare emoțională cu acei copii. Și poate ca acei copii au învățat și de dragul învățătoarei. Încă cât timp să mai înveți de dragul de a lua o notă mare, că ești forțat, că ești împins de la spate, că faci lucrurile mecanic și algoritmic?

Sursă: EducatiePrivata

Recomandari

Toate drepturile rezervate © 2026 Mate Performanță.