Lorena Terente
Lorena Terente
Profesor Pian
Lorena Terente
Ma numesc Lorena Terente, sunt profesor de pian, coristă și ocazional, mezzo-soprană.
Am absolvit Liceul de Arte "Marin Sorescu" din Craiova, la secția pian principal.
Am urmat apoi cursurile de licență și masterat din cadrul Universității Naționale de Muzica București, la secția Pedagogie Muzicală.
După absolvirea studiilor, am lucrat câțiva ani ca profesoara de educație muzicală, în gimnaziu și liceu.
Sunt membra a Coralei "Nicolae Lungu" a Patriarhiei Române de peste 14 ani.
Experiența mea ca profesor de pian și teoria muzicii este de peste 12 ani, timp în care am lucrat atât cu începători cât și cu avansați, copii de toate vârstele începând de la 4-5 ani dar și adulți.
Îmi adaptez metoda de lucru astfel încât să servească și să respecte interesele fiecărui cursant, în funcție de înclinațiile sale naturale și de nevoile specifice.
Scopul meu este ca fiecare cursant sa ajungă să se bucure de noțiunile de baza ale teoriei muzicale aplicându-le în cadrul cursului de pian, astfel încât să își poată descifra singur partiturile preferate, să poată urmări atent semnele învățate, să le aplice corect și toate acestea așezate, treptat, cu răbdare și totodată într-o manieră distractivă și antrenantă.
Studiul pianului îmbunătățește memoria, atenția la detalii, coordonarea, motricitatea.
Sunt o persoana foarte creativă, ador să găsesc rapid legături fascinante între lucruri care aparent nu au legătură, sunt empatică și curioasă din fire.
Abia aștept să ne cunoaștem și vă invit să pornim cu îndrăzneală și entuziasm într-o călătorie plăcută, cea a sunetelor și a ritmurilor muzicale.
Scrie-ne
Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Contact
contact@mateperformanta.ro
+40 770 893 303
Strada Poterași, nr. 12,
sector 4, București
Toate drepturile rezervate © 2024 Mate Performanță.